OAMENII percep în mod diferit curăţenia. De exemplu, un băieţel căruia mama îi spune să se spele pe mâini şi pe faţă ar putea crede că este de ajuns să-şi ţină degetele sub jetul de apă de la robinet şi să-şi ude buzele. Însă mama ştie că nu este suficient. Îl duce pe băieţel înapoi la baie şi, în ciuda protestelor lui zgomotoase, îl spală pe mâini şi pe faţă cu multă apă şi săpun!
Desigur, normele de igienă nu sunt aceleaşi în toată lumea, iar educaţia pe care o primesc oamenii cu privire la curăţenie diferă. În trecut, în numeroase ţări, ordinea şi curăţenia din şcoli îi ajuta pe elevi să cultive bune obiceiuri de curăţenie. În prezent, curţile şcolilor sunt atât de mizerabile, încât seamănă mai mult cu un morman de gunoaie decât cu un loc de joacă sau cu un teren de sport. Dar care este situaţia în sălile de clasă? Darren, care se ocupă de întreţinerea unui liceu din Australia, spune: „Acum este mizerie chiar şi în sălile de clasă“. Mulţi elevi consideră că e o pedeapsă să ridici gunoaiele de pe jos sau să faci curăţenie în clasă. Problema este că unii profesori îi pedepsesc pe elevi punându-i să facă curăţenie.
Însă nici adulţii nu sunt întotdeauna exemplari în ce priveşte curăţenia, nici în viaţa de zi cu zi, nici la serviciu. De exemplu, multe locuri publice sunt murdare şi arată jalnic. Unele fabrici poluează mediul înconjurător. Dar nu fabricile şi întreprinderile în sine sunt răspunzătoare de poluare, ci oamenii care lucrează aici. Deşi lăcomia este, probabil, cauza principală a poluării la nivel mondial şi a multiplelor ei efecte nefaste, o cauză a problemei o constituie şi obiceiurile de igienă personală care lasă de dorit. Un fost guvernator general al Commonwealth-ului australian a făcut o afirmaţie care vine în sprijinul acestei concluzii: „Toate problemele legate de sănătatea publică se rezumă la igiena individului“.
Cu toate acestea, unii consideră curăţenia o chestiune personală, care nu ar trebui să-i privească pe alţii. Dar aşa să fie oare?
Curăţenia este foarte importantă când e vorba de mâncare — fie că o cumpărăm din piaţă, fie că o servim la restaurant sau la un prieten. Din partea celor care pregătesc sau ne servesc alimentele se aşteaptă să respecte norme înalte de curăţenie. Mâinile murdare — indiferent că sunt ale celor care servesc sau ale celor care consumă hrana — pot transmite multe boli. Ce se poate spune despre spitale, instituţii unde ne aşteptăm să fie o curăţenie exemplară? Potrivit ziarului The New England Journal of Medicine, faptul că medicii şi asistentele nu se spală pe mâini ar putea constitui unul dintre motivele pentru care bolnavii din spitale fac infecţii pentru a căror tratare se cheltuiesc anual până la 10 miliarde de dolari americani. Ne aşteptăm, pe bună dreptate, ca nimeni să nu ne pună în pericol sănătatea prin neglijarea curăţeniei.
O altă problemă foarte gravă o constituie contaminarea surselor de apă — fie în mod intenţionat, fie din neglijenţă. Şi cât de sigur mai poate fi să te plimbi desculţ pe o plajă pe care pot fi zărite seringi aruncate de dependenţii de droguri şi de alţii? Însă poate că următoarea întrebare ne priveşte şi mai direct: Este propria noastră casă curată?
În cartea sa Chasing Dirt, Suellen Hoy pune întrebarea: „Suntem la fel de curaţi ca odinioară?“ Apoi răspunde: „Probabil că nu“. Ea menţionează ca principală cauză valorile sociale în schimbare. Întrucât oamenii petrec din ce în ce mai puţin timp acasă, ei plătesc pe altcineva să le facă curăţenie. Prin urmare, menţinerea curăţeniei a ajuns să fie o chestiune care nu ne mai priveşte direct. „Nu spăl duşul, dar îmi spăl corpul“, a spus un bărbat. „Cel puţin eu sunt curat, chiar dacă locuinţa mea este murdară.“
Însă curăţenia nu ţine doar de aspectul exterior. Ea este etica unei vieţi sănătoase din toate punctele de vedere. Ea reprezintă, totodată, o stare a minţii şi a inimii, care este legată de principiile noastre morale şi de închinarea pe care o practicăm. Aceste aspecte vor fi dezbătute în articolul următor.
